Consumul masiv de grăsimi în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea bebeluşului
O alimentaţie bogată în grăsimi pe durata sarcinii poate să afecteze dezvoltarea normală a creierului bebeluşului şi să crească riscul ca acesta să sufere de obezitate mai târziu.
Un studiu realizat de o echipă a Școlii de Medicină a Universităţii Yale în 2014 a arătat că alimentaţia poate influenţa major structura creierului la şoareci.
Specialiştii implicaţi în derularea studiului spun că acest lucru ar putea explica de ce copiii cu părinţi obezi sunt mult mai predispuşi să ajungă supraponderali pe măsură ce cresc.
Totuşi, alţi experţi sunt de părere că studiul, deşi aduce noi informaţii despre dezvoltarea cerebrală, nu poate demonstra că aceste modificări apar în mod obligatoriu şi la om.
Obezitatea se instalează frecvent în cadrul aceleiaşi familii, deoarece membrii acesteia au de obicei un comportament alimentar similar.
Pe de altă parte, există dovezi că alimentaţia din timpul sarcinii poate fi determinantă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului prin modificările ADN pe care le produce. Lipsa sau surplusul unor principii alimentare din dietă are întotdeauna repercusiuni asupra dezvoltării fătului.
Studiul Universităţii Yale, publicat în revista Cell, demonstrează că tocmai structura creierului este cea care poate fi modificată prin adoptarea unei alimentaţii în care predomină grăsimile.
Experimentele pe şoareci au arătat că femelele care au avut o dietă bogată în grăsimi au dat naştere unor pui al căror hipotalamus (parte a creierului care are un rol important în reglarea metabolismului) avea o structură modificată.
Puii de şoarece născuţi din aceste mame nu numai că au fost predispuşi la deveni supraponderali, dar au şi dezvoltat diabet zaharat de tip 2 în comparaţie cu cei născuţi din mame care a avut o dietă normală.
Profesorul Tamas Horvath de la Universitatea Yale spune că o alimentaţie sănătoasă pe durata sarcinii poate asigura naşterea unui copil cu o greutate normală, chiar dacă părinţii acestuia sunt obezi.
Prin urmare, cât timp este gravidă, mai mult decât oricând, femeia trebuie să adopte o dietă sănătoasă şi echilibrată.
Dacă mama a avut o astfel de alimentaţie şi înainte de sarcină, şansele de a avea un bebeluş sănătos cresc şi va fi nevoie doar să-şi ajusteze puţin dieta în funcţie de nevoile crescute ale stării de graviditate. În cele mai multe cazuri, femeile încep să-şi schimbe obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă imediat ce află că sunt însărcinate.
Nu uita, a mânca pentru doi în timpul sarcinii nu este cea mai bună alegere. Alimentaţia corectă pe parcursul celor nouă luni influenţează starea de sănătate a copilului la naştere, dar şi riscul de a dezvolta ulterior anumite afecţiuni, cum ar fi obezitatea sau diabetul zaharat.