Cum afectează consumul de alcool dezvoltarea fătului
Consumul de alcool reprezintă un factor important în dezvoltarea produsului de concepţie în perioada intrauterină, dar şi după naşterea bebeluşului. Efectul nefast al acestuia este şi mai grav dacă el este prezent la ambii părinţi.
Femeile care consumă alcool pe perioada sarcinii, trebuie să fie conştiente de faptul că acesta trece de bariera materno-fetală (zona placentară unde are loc schimbul de substanţe dintre mamă şi făt), ajungând în sângele şi celulele bebeluşului.
Datele de statistică în domeniu, atât din România, cât şi din întreaga lume, atrag atenţia asupra repercusiunilor severe ale alcoolismului părinţilor în dezvoltarea fetală. Se insistă asupra faptului că riscul pentru copil este considerabil mai mare atunci când sunt alcoolici cronici ambii părinţi, dar chiar şi atunci când este afectată doar mama. Părerea unanimă a specialiştilor este că nu contează atât starea alcoolică a părinţilor la momentul concepţiei, cât mai ales consumul cronic, sistematic de alcool pe care ei îl practică.
Dintre numeroasele consecinţe ale consumului exagerat de alcool (mai mult de 5 băuturi la o singură ocazie) al părinţilor asupra dezvoltării produsului de concepţie, merită să reţină atenţia procentul foarte ridicat de prematuritate în rândul noilor născuţi din astfel de părinţi. Bebeluşii prezintă la naştere, pe lângă o greutate şi o statură mică, şi o insuficientă dezvoltare a funcţiilor vitale ale organismului: respiraţie, circulaţie, digestie, sistem imunitar etc.
Unii specialişti folosesc termenul de tulburare alcoolică fetală, ce include o serie de semne şi simptome determinate de efectul alcoolului pe fetus. Bebeluşii cu manifestări severe sunt consideraţi ca având sindromul alcoolismului fetal.
Nu în ultimul rând se situează riscul crescut de apariţie a unor malformaţii congenitale evidente la naştere sau altele depistate tardiv. Nu sunt de trecut cu vederea nici riscurile apariţiei unor disfuncţii în dezvoltarea sistemului nervos central al bebeluşului, având drept consecinţă imediată o boală destul de severă şi cu posibilităţi limitate de vindecare, cum este encefalopatia infantilă.
Efectul nefavorabil, exercitat atât asupra organismului mamei şi îndeosebi asupra bebeluşului, creşte atunci când consumul de alcool se asociază cu fumatul şi/sau drogurile, ceea ce se întâmplă nu de puţine ori.
Părinţii, în special mamele, dacă sunt neglijenţi cu propria sănătate, ar trebui să fie măcar răspunzători de sănătatea celor cărora le dau viaţă.
Nu există un tratament care să poată preveni efectele nefaste ale alcoolului şi de asemenea nici unul care să poată reduce efectele sale asupra dezvoltării fătului. Leziunile provocate bebeluşului de expunerea la alcool sunt de cele mai multe ori ireversibile. Singura metodă de a preveni apariţia sindromului alcoolismului fetal este abstinenţa mamei.