07/06/2017 De Anca M 0

Cum îţi vopseşti părul în siguranţă pe durata sarcinii

Doar pentru că eşti însărcinată, nu înseamnă că nu trebuie să te mai preocupe felul în care arăţi. Dar e oare sigur să foloseşti vopseaua de păr în timpul sarcinii? Cu puţină precauţie, poţi avea părul vopsit în culoarea preferată chiar dacă eşti gravidă.

Iată cinci trucuri pentru a-ţi proteja bebeluşul de efectele toxice ale vopsirii părului.

  1. Aşteaptă până în trimestrul al doilea. Mulţi experţi sfătuiesc viitoarele mămici să aştepte până la începutul celui de-al doilea trimestru, deoarecele primele 12 săptămâni sunt foarte importante pentru dezvoltarea bebeluşului – organele sale interne încep să prindă contur, se formează musculatura şi corzile vocale, încep să se dezvolte patul unghial şi foliculii piloşi. Sigur, vei fi tentată să-ţi vopseşti părul încă din primele 4 săptămâni, mai ales dacă ai rădăcini albe, deoarece, din cauza modificărilor hormonale din această perioadă, părul tău este posibil să crească mult mai repede. Totuşi, e mai bine să te abţii. Chiar dacă nu există dovezi solide ca s-ar absorbi cantităţi mari de substanţe chimice din vopseaua de păr şi nici că acestea ar fi nocive pentru bebeluş, e mai bine să nu rişti.

    Sursa foto Wikimedia

  2. Alege tehnica cea mai sigură. Chiar dacă medicul ţi-a dat asigurări că poţi să-ţi vopseşti părul, nu înseamnă că trebuie să te supui oricărei tehnici de vopsire. Fie că îţi vopseşti doar rădăcinile, fie că întregul fir de păr este supus acestui proces, vopseaua va fi în contact cu scalpul tău preţ de câteva zeci de minute. Întreabă la salon despre tehnicile alternative de vopsire, cum ar fi aplicarea produsului colorant doar pe firul de păr sau utilizarea unei bonete prin care se scot firele de păr în timp ce aceasta protejează scalpul.
  3. Foloseşte o vopsea mai puţin agresivă. Este foarte important şi tipul de vopsea pe care îl utilizezi. Întreabă stilistul despre variantele mai puţin agresive, cum ar fi cele fără amoniac. Dacă obişnuieşti să-ţi vopseşti singură părul, alege un tip de vopsea semi-permanentă, care nu conţine decolorant, sau varianta vegetală (henna), care este mai puţin toxică. Verifică întotdeauna etichetele produselor şi nu te lăsa înşelată de menţionarea cuvântului “natural”. Chiar şi aşa-zisele produse naturale pot conţine destul de multe substanţe toxice.
  4. Ventilează încăperea şi acoperă-te cât mai bine în timpul vopsirii. Experţii recomandă luarea unor măsuri de siguranţă înainte de a începe vopsirea. Dacă alegi să mergi la salon, cere să fii aşezată într-un loc bine ventilat. Dacă te vopseşti acasă, deschide larg fereastra încăperii în care are loc operaţiunea. Poartă întotdeauna mănuşi de cauciuc şi îmbracă un tricou cu mânecă lungă pentru a te proteja. Urmează instrucţiunile producătorului şi asigură-te că îţi limpezeşti foarte bine părul, pentru a îndepărta orice urmă de vopsea.
  5. Testează vopseaua pe o şuviţă. În urma modificărilor hormonale apărute în timpul sarcinii, părul poate reacţiona diferit la vopseaua pe care o utilizai în mod obişnuit. Pentru a evita o reacţie nedorită, înainte de a aplica vopseaua pe întreaga suprafaţă a părului, fă un test pe o mică şuviţă.