Laptele matern
06/10/2022 De nicoletamanea 0

Laptele matern – beneficii și mituri despre acesta

Laptele matern este considerat ca fiind cea mai importantă sursă de nutrienți pentru bebeluș, având, așadar, o sumedenie de beneficii. Astăzi, însă, atât beneficiile pe care le are, cât și diferite mituri, respectiv speculații despre acesta vor fi punctul nostru de interes.

Să începem cu beneficiile, așadar. Organizația Națională de Sănătate evidențiază faptul că alăptarea este mai mult decât necesară în primele șase luni de viață ale bebelușului, optându-se, mai apoi, pentru diversificare, dar și alăptare până la vârsta de aproimativ doi ani.

Mai mult decât atât, laptele matern este hrana perfectă pentru bebeluș, deoarece, încă din primele ore de alăptare, colostrul, acel lapte matern de culoare gălbuie, gros și lipicios este bogat în nutrienți.

Un mare adevăr despre laptele matern se rezumă la faptul că acesta ajută copiii să aibă o imunitate mai bună și, totodată, datorită consumului aceștia ajung să se îmbolnăvească foarte rar. Astfel, alăptarea copilului pe o perioadă lungă de timp duce la creșterea imunității, reduce riscul infecțiilor acute, tocmai pentru că laptele matern conține factori imunoprotectivi, acizi grași necesari dezvoltării creierului, respectiv enzime care facilitează digestia și absorbția.

Acestea fiind spuse, urmează partea care bifează câteva mituri, respectivi speculații auzite de-a lungul timpului despre laptele matern.

Se speculează faptul că proprietățile laptelui matern scad cu 50% după ce copilul împlinește șase luni, laptele devenind toxic. Această afirmație este falsă, pe motiv că alăptarea după șase luni reduce riscul bolilor cronice infantile, reduce riscul obezității și crește dezvoltarea cognitivă prin conținutul de acizi grași esențiali. Așadar, laptele nu este și nu devine, nicidecum, toxic.

O altă speculație destul de des întâlnită care vizează alăptarea exclusiv la sân evidentează faptul că nu trebuie să alăptezi când ești răcită sau când administrezi antibiotice. După cum poate te și așteptai, această premisă este în totalitate falsă, deoarece, spre exemplu, virozele respiratorii sezoniere nu pot să afecteze copilul. Fiind în primele luni sau primii ani de viață, se recomandă ca mămică să fii alături de copil și să nu întreripi alăptarea, ci, cel mai sigur, ar fi să optezi pentru o mască pentru a nu răspândi microbii.

Alăptarea are un rol atât de esențial în viața copilului, tocmai pentru că prin aceasta, el primește anticorpi care îl protejează de eventualele patologii virale prezenta la tine ca mamă.

Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care laptele matern le are și doar câteva dintre speculațiile care circulă preponderent pe acest subiect.

Tu cunoști beneficiile? Ce speculații ai auzit despre alăptarea la sân a copilului?