Patru modificări ale dietei care îţi cresc şansele de a rămâne însărcinată
Spre deosebire de alţi factori care influenţează fertilitatea şi pe care nu îi poţi controla – cum ar fi vârsta şi bagajul genetic – consumul anumitor alimente este ceva ce îţi stă la îndemână pentru a-ţi îmbunătăţi funcţia ovulatorie, fără să ai nevoie de intervenţie medicală, spun concluziile unui studiu efectuat de către Universitatea Harvard.
1. Carbohidraţii complecşi
Adaugă în dieta ta o cantitate mai mare de carbohidraţi complecşi şi limitează consumul celor rafinaţi.
Carbohidraţii răi (prăjiturile, fursecurile, pâinea albă şi orezul alb) sunt digeraţi rapid şi cresc foarte mult nivelul glucozei din sânge, ceea ce obligă pancreasul să elibereze dintr-odată o cantitate mare de insulină pentru a o contracara.
Carbohidraţii buni ( toate alimentele care conţin o mare cantitate de fibre, cum sunt cerealele, fructele şi legumele) sunt digerate încet şi trec gradual sub formă de glucoză în sânge, iar cantitatea de insulină eliberată de pancreas este mai mică.
O serie de studii au demonstrat că un nivel crescut al insulinei are un impact negativ asupra funcţiei ovulatorii.
2. Grăsimile nesaturate
Evită grăsimile trans şi consumă mai multe grăsimi nesaturate.
Grăsimile trans (pe care le găsim în mezeluri, cartofi prăjiţi, chipsuri şi margarină) cresc rezistenţa la insulină, iar pancreasul începe să producă din ce în ce mai multă, ceea ce face să scadă funcţia ovulatorie.
3. Proteinele vegetale şi lactatele
Consumă mai multe proteine vegetale (din fasole boabe, nuci, soia sau tofu) şi mai puţin din cele provenite din carnea roşie.
Proteinele din sursele vegetale vin întotdeauna însoţite de grăsimi sănătoase, care au un număr relativ scăzut de calorii şi care te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus.
Consumă una sau doua porţii de lapte integral pe zi sau orice alt produs lactat nedegresat, cum ar fi iaurtul.
Evită produsele lactate degresate sau cu grăsime zero, acestea au un impact negativ asupra fertilităţii.
4. Cofeina şi alcoolul
Consumă cu moderaţie cafea, ceai negru şi alcool şi evită total băuturile dulci.
Studiul Universităţii Harvard a arătat că unul sau doua pahare de vin, ori câteva ceşti de cafea sau ceai negru pe zi nu afectează în vreun fel fertilitatea.
Pentru a creşte şansele de a rămâne însărcinata, pe lângă modificările aduse dietei, trebuie să mai schimbi încă două aspecte ale stilului tău de viaţă.
Menţine-ţi greutatea în “zona fertilă”: IMC între 18.5 şi 24.
Faptul că eşti prea slabă (un indice al masei corporale mai mic de 18.5) sau supraponderală (un IMC de 25 sau mai mare) poate afecta atât fertilitatea, cât şi sănătatea fătului.
Fă 30-60 de minute de exerciţii fizice pe zi pentru a-ţi controla greutatea.
Beneficiile mişcării din timpul sarcinii sunt vizibile imediat şi durează pentru întreaga viaţă.