Trimestrul trei de sarcină – semne şi simptome
Al treilea trimestru de sarcină începe cu săptămâna 29 şi se încheie în săptămâna 40 (numărând de la ultima menstruaţie). În această perioadă vei remarca accentuarea disconfortului apărut în cel de-al doilea trimestru prin creşterea în dimensiuni a abdomenului. Acum ar putea să apară dificultăţile de respiraţie, nevoia de a urina mult mai frecvent decât în trimestrul anterior, precum şi hemoroizii. Toate acestea se întâmplă pentru că bebeluşul tău este din ce în ce mai mare şi apasă pe organele tale interne. Nu trebuie să te îngrijorezi, fătul este în regulă atâta timp cât continuă să se dezvolte normal şi toate aceste probleme vor dispărea odată cu naşterea.
Ca şi primul trimestru, şi acesta este destul de dificil de parcurs, deoarece e obositor, dar te vei bucura de fiecare dată când vei simţi mişcările bebeluşului, pentru că ele devin mult mai evidente.
În cel de-al treilea trimestru va trebui să te prezinţi mai des la consult, cam la trei săptămâni, iar în ultima lună de sarcină chiar o dată pe săptămână, pentru a te asigura că aduci pe lume un bebeluş sănătos.
Iată câteva dintre cele mai frecvente modificări ale corpului tău pe care le vei remarca în cel de-al treilea trimestru de sarcină:
- Respiraţie îngreunată
- Arsuri gastrice
- Edeme (retenţie de lichide) la nivelul gleznelor, degetelor şi feţei. (Dacă remarci umflături exagerate ale acestor zone care au apărut brusc sau dacă greutatea ta creşte foarte mult într-un timp relativ scurt, prezintă-te imediat la medic. Acesta ar putea fi un semn de preeclampsie.)
- Apariţia hemoroizilor, varicelor, venelor în pânză de păianjen
- Sânii continuă să crească şi sunt şi mai tensionaţi. Odată cu apropierea termenului mai poţi remarca o scurgere la nivelul mameloanelor. Acesta este colostrul, un precursor al laptelui matern cu un conţinut mare de anticorpi, pe care îl vei produce în primele zile după naştere.
- Creştere în greutate. Până la sfârşitul sarcinii ar trebui să iei în greutate între 11 şi 17 kg (greutatea copilului, a placentei, a lichidului amniotic, retenţia de lichide, dar şi depozite de grăsime).
- Buricul are tendinţa să iasă în exterior datorită distensiei abdominale
- Tulburări de somn
- Bebeluşul coboară treptat spre abdomenul inferior
- Apariţia contracţiilor, care pot fi un semn al unui travaliu real sau fals
Pe măsură ce te apropii de termen, colul tău uterin începe să se scurteze, să devină mai moale, pregătindu-se pentru expulzare. Medicul tău va analiza evoluţia acestuia prin examen vaginal la fiecare vizită din ultima perioadă a sarcinii.
Gata! Începe numărătoarea inversă!